bleunightdanger wrote:Dragilor, eu nu ma refer la a economisi pentru a-ti cumpara masina, obiectiv, telefon, etc.
Ma refer la economii destinate traiului, batranetii, momentelor grele (lipsa unui job, boala, interventii medicale). Adica bani pentru chestii absolut vitale.
De exemplu prietenii mei italieni toti au credite. La casa si masina. La toate au dat un avans mic din propriile economii si au ales sa plateasca restul in rate pentru a nu ramane cu punga goala. Spre deosebire de mine, ei pot un anumit numar de luni sa bage mana la caraiman si sa achite ratele pana gasesc alt job. Ei spre deosebire de mine nu raman in pom daca li se strica frigiderul/masina de spalat sau le cade vreun injector. Pentru ca au economisit toata viata. Am ramas uimit sa vad pusti de 15 ani care aveau 1500-2000 euro in cont la banca. Stransi din ce le dadusera parintii in ultimii 5 ani (mult, putin - nu conteaza).
Ete d'aia acolo nimeni nu moare de foame. Pentru ca ei by default din 100 cheltuie doar 80-90 chiar daca nu le ajunge.
Bun, eu ma scuz prin faptul ca traiul meu nu e deloc extravagant, incerc sa-mi asigur un trai decent, de nivel mediu. Intrebarea este: cand ne vom opri? Cand vom putea spune stop? Cand nu ne vom dori o masina si mai scumpa, o casa si mai mare etc etc?
Am explicat mai sus de ce ăia pun bani la saltea, dacă vor. Venitul lor este suficient de mare. După cum spuneam. Dacă aici ai cam aceleași cheltuieli ca acolo (sau poate mai mari), dar un salariu de câteva ori mai mic (nu spun mai rău), nu văd cum ai putea să faci economii similare. Economii simbolice oarecum se pot face. Dar nu să te țină mult. E totul relativ la venit. Oricât de jos ar fi acel "decent", tot poate fi prea mult. Și nu o spun cu răutate, ci cu părere de rău. Atât se poate uneori. Mai ales într-o țară complet disfuncțională cum e România.
Adică nu este o vină a românului în mod necesar că ar consuma prea mult față de alte popoare. Sunt diferențe culturale importante, sunt diverși factori declanșatori, sunt realități care nu pot fi ocolite (prețuri, costuri). E destul de greu să compari popoarele între ele. Nici dincolo lucrurile nu stau extrem de roz mereu. Cât privește italienii, ei sunt descurcăreți din fire. După ce s-a dat amnistia financiară, la câteva zile în țară au apărut vreo 40
miliarde de €. Asta ar trebuie să spună multe.
Și eu am avut mereu bani strânși de mic copil. Poate e și asta o treabă, așa am crescut.
Dar contextul este destul de complex. Un singur lucru e cert. Din orice puțin, dacă vrei, poți economisi. Problema este dacă merită efortul, că oricum abia supraviețuiești, iar economiile sunt relativ nesemnificative. Eu spun că da.
Însă îndemnul la a consuma tot mai puțin e mai greu de înțeles și aplicat. Vasilescu spunea ca întâi trebuie schimbat modul de viață. Eu aș spune ca întâi trebuie schimbat modelul economic. Altfel reducerea consumului va însemna adâncirea în recesiune și o decădere economică greu de imaginat.
Să presupunem că România devine așa peste noapte un producător. Cui va vinde? Doar nu suntem noi cei mai deștepți din lume. Nu vor mai cumpăra nici ăia.
Ok, alt scenariu. Mergem pe o politică veche, prin forțele proprii. Am putea. Consumăm cu precădere ce se produce aici. Putem susține această producție? Teoretic da, însă sunt așa de multe "dacă", încât pare greu de realizat. Sunt interese internaționale puternice, situația e mai complicată decât pare. Poate noi nu realizăm. Mai ieri scriam despre compania britanică care a primit pe tavă mai toate exploatările resurselor importante. Se fac presiuni mari ca să crească prețul gazului. Și cel mai probabil va crește. Toți vor prețuri europene, dar salariile noastre sunt extrem de mici. Ia vezi ce ar mai economi prietenii din Italia cu 300€ pe lună salariu.
Realitatea e complexă și tristă.