˝Cristian Tudor Popescu s-a întrebat cât de mult "mai poate coborî domnul Antonescu", mărturisind că este profund dezamăgit de alianța dintre acesta și liderul PNG, Gigi Becali.
"Încerc să-mi păstrez umorul, deşi e greu. L-am votat pe Crin Antonescu în 2009 şi l-am considerat atunci câştigătorul moral al alegerilor prezidenţiale. M-a dezamăgit, nu numai pe mine, ci şi pe mulţi alţii, mai tineri, care l-au votat atunci în 2009 şi au văzut în el o speranţă în această mlaştină a politicii româneşti. Acum, această speranţă s-a stins", a afirmat jurnalistul.
Întrebat dacă crede că Antonescu ar putea regreta la un moment dat decizia de a-l lua sub aripa sa pe Gigi Becali, CTP a răspuns că, în opinia sa, liderul PNL nu mai este capabil de niciun fel de sentiment legat "de morală, de principii".
"E dispus la orice. De fapt, pentru mine a fost foarte clar când l-am văzut cum s-a masturbat cu cuvântul său de onoare în timpul referendumului, pentru că asta a făcut. Mi-a fost foarte clar după aceea că nimic nu îi va mai sta în cale. Poate că mai există o altă tânără speranță pentru PNL, Corneliu Vadim Tudor, România Mare, să fie și ei cooptați", a mai adăugat jurnalistul.
"Unele dintre justificările pe care le-am auzit sunt halucinante. Dacă ar candida asasinul japonezei, atunci dl. Antonescu l-ar face liberal, tot aşa, peste noapte, pe asasinul din frizeria de la Perla? Dacă dincolo se duce alălalt, asta e judecata PNL-ului în acest moment, a domnului Antonescu? Io credeam, în 2009, că dânsul va reprezenta un politician cu principii, spre deosebire de ceea ce am văzut şi, mai ales, şi aici greşeam, credeam că nu a făcut parte din sistem, din aparatul securisto-comunist. Acum îmi dau seama că era inutilă, modul în care înţele să negocieze ca la tarabă calitatea de liberal domnul Antonescu, cinismul politic la care a ajuns, care nu-i o noutate, dar care speram să nu-l atingă, toate astea mă fac să mă gândesc la ce mi-a spus domnul Antonescu într-o discuţie mai demult. M-a întrebat: Domnule Popescu chiar vreţi să înlătur orice urmă de umanitate din mine? Nu vroiam asta, dar se pare că dl Antonescu tinde să facă asta în clipa de faţă", și-a continuat CTP criticile dure la adresa liderului PNL.˝